Găsiți următoarele evenimente în Ploiesti

http://ploiesti.ro.eventsdroid.com

ARGO Premiership 2017

  • Liceul Tehnologic De Servicii "sf. Apostol Andrei", Ploiesti
ARGO Premiership s-a întors! De această dată mai repede ca anul trecut, pentru a oferi debaterilor prilejul să își urmeze dorința de a dezbate competitiv. De asemenea, la fel ca în fiecare an, Premiership are rolul de a ne ajuta să selectăm echipele care vor merge la FNDA Astfel, cele mai bune 2 echipe + cea mai buna echipa de începători vor merge pe locurile regionale, restul echipelor, în funcție de performanță, vor reprezenta unitatea de învățământ aferentă lor (eligibilitatea în această ultimă categorie constă în minim 2 membri ai echipei să fie elevi ai respectivei institutii). Structura echipelor: a) Echipele mixte ARGO sunt permise, dar pentru a vă asigura (în funcție de performanță) un loc la FNDA, se recomandă o componență reprezentativă a unității de învățământ. b) Echipele mixte cu debateri din afara asociației nu sunt permise. Doar în cazul în care nu există alți debateri disponibili în cadrul asociației, astfel de echipă este permisă. Această echipă nu va concura pentru locurile regionale! Break pentru novici inclus! Pentru a fi eligibilă, echipa trebuie formată din 2 începători și 1 debater aflat maxim în anul 2. Regulile de mai sus se includ. Data: 13-14 Mai Locația: Liceul Tehnologic de Servicii “Sfântul Apostol Andrei” Ploiești Taxa: 85 lei Organizator: Ștefan Pușcașu CA team: se va anunța în curând Cazarea se va face la cămin și taxa este de 20 lei/noapte //Program ARGO Premiership 2017\\ Sâmbătă 13.05 08:30 - Registration și mic dejun 09:00 - Deschidere 9:15 - Anunț moțiune Impromptu 1 10:15 - Runda 1 - Impromptu 12:15- 12.30 - Coffee Break 12:30 - Runda 2 - Prepared 14:00 - 15:00 - Prânz 15:00 - Anunț moțiune Impromptu 2 16:00- Runda 3 - Impromptu 17:45 - 18:00 - Coffee Break 18:00 - Runda 4 - Prepared (Closed) 19:30 - Cină 20:30 - Social în Vintage Pub Break-ul se anunță atât la social cât și pe pagina event-ului Duminică 19.06 8:30 - Mic Dejun 9.00 - Anunț moțiune Impromptu pentru Sferturi de Finală/Semi Finale Novici 10.00 - Sferturi de Finală/Semi Finale Novici - Impromptu 11:45 - Anunț moțiune Impromptu pentru Semi-Finale/Finală Novici 12:45 - Semi-Finale/Finală Novici - Impromptu 14:30 - Prânz 15:15 - Finală - Prep 16:30 - Încheiere //Modalitatea de plată\\ Banii se depun la BCR în contul: ● IBAN RO61RNCB0623112091040001 ● Numele organizației: Asociația Română pentru Gândire și Oratorie ● Codul de identificare fiscală (codul fiscal): 25997548 ● Detalii plată: Premiership- *nume echipă* Dovada de plată (fotografie/scanare) se va trimite la stefunpuscasu@gmail.com Taxa se poate achita până luni, 8 Mai, însă este recomandat să achitați la scurt timp după înscriere. Dacă există persoane ce vor să ofere cash, contactați organizatorul (Ştefan Puşcaşu).
2017-05-13 08:00:00 2017-05-13 11:00:00 Europe/London ARGO Premiership 2017 ARGO Premiership s-a întors! De această dată mai repede ca anul trecut, pentru a oferi debaterilor prilejul să își urmeze dorința de a dezbate competitiv. De asemenea, la fel ca în fiecare an, Premiership are rolul de a ne ajuta să selectăm echipele care vor merge la FNDA Astfel, cele mai bune 2 echipe + cea mai buna echipa de începători vor merge pe locurile regionale, restul echipelor, în funcție de performanță, vor reprezenta unitatea de învățământ aferentă lor (eligibilitatea în această ultimă categorie constă în minim 2 membri ai echipei să fie elevi ai respectivei institutii). Structura echipelor: a) Echipele mixte ARGO sunt permise, dar pentru a vă asigura (în funcție de performanță) un loc la FNDA, se recomandă o componență reprezentativă a unității de învățământ. b) Echipele mixte cu debateri din afara asociației nu sunt permise. Doar în cazul în care nu există alți debateri disponibili în cadrul asociației, astfel de echipă este permisă. Această echipă nu va concura pentru locurile regionale! Break pentru novici inclus! Pentru a fi eligibilă, echipa trebuie formată din 2 începători și 1 debater aflat maxim în anul 2. Regulile de mai sus se includ. Data: 13-14 Mai Locația: Liceul Tehnologic de Servicii “Sfântul Apostol Andrei” Ploiești Taxa: 85 lei Organizator: Ștefan Pușcașu CA team: se va anunța în curând Cazarea se va face la cămin și taxa este de 20 lei/noapte //Program ARGO Premiership 2017\\ Sâmbătă 13.05 08:30 - Registration și mic dejun 09:00 - Deschidere 9:15 - Anunț moțiune Impromptu 1 10:15 - Runda 1 - Impromptu 12:15- 12.30 - Coffee Break 12:30 - Runda 2 - Prepared 14:00 - 15:00 - Prânz 15:00 - Anunț moțiune Impromptu 2 16:00- Runda 3 - Impromptu 17:45 - 18:00 - Coffee Break 18:00 - Runda 4 - Prepared (Closed) 19:30 - Cină 20:30 - Social în Vintage Pub Break-ul se anunță atât la social cât și pe pagina event-ului Duminică 19.06 8:30 - Mic Dejun 9.00 - Anunț moțiune Impromptu pentru Sferturi de Finală/Semi Finale Novici 10.00 - Sferturi de Finală/Semi Finale Novici - Impromptu 11:45 - Anunț moțiune Impromptu pentru Semi-Finale/Finală Novici 12:45 - Semi-Finale/Finală Novici - Impromptu 14:30 - Prânz 15:15 - Finală - Prep 16:30 - Încheiere //Modalitatea de plată\\ Banii se depun la BCR în contul: ● IBAN RO61RNCB0623112091040001 ● Numele organizației: Asociația Română pentru Gândire și Oratorie ● Codul de identificare fiscală (codul fiscal): 25997548 ● Detalii plată: Premiership- *nume echipă* Dovada de plată (fotografie/scanare) se va trimite la stefunpuscasu@gmail.com Taxa se poate achita până luni, 8 Mai, însă este recomandat să achitați la scurt timp după înscriere. Dacă există persoane ce vor să ofere cash, contactați organizatorul (Ştefan Puşcaşu). http://ploiesti.ro.eventsdroid.com/argo-premiership-2017.html Liceul Tehnologic De Servicii "sf. Apostol Andrei", Ploiesti ARGO Debate
InEDU merge la Festvalul International de Educatie! Hai cu noi!
by Initiativa in Educatie
Despre sex, cu parintii si copiii - Otilia Mantelers la Ploiesti
by Great Events Romania
Crosul Pădurii Copiilor 2017 - București și Ploiești
by Crosul Padurii Copiilor
Seara de inchinare ICF Worship Band
by Casa Tamplarului Cluj-Napoca
Ploiești: Conferință publică: "A patra coordonată"
by VOPUS România
Concert Aniversar
by Home of Strings
Workshop: Femeia, între familie şi carieră
by JCI Prahova
National Bachata Congres-Mamaia 26-29 Mai 2017-grup Ploiesti
by Salsa Passion Dance School
Curs formator - Ploiesti - autorizat ANC
by Drys
EduMap @Ploiesti
by IntegralEdu
Karaokeshow By Kj Jo@Europa Club
by Hanganu Ioana
Crosul Bucurie în Mișcare Ploiești 2017
by Asociatia Start Now
PETROLUL PLOIESTI - Avantul Maneciu
by Asociația Diaspora Galben Albastră
Salonul Auto Ploiesti
by Hyundai Ploiesti, Casa Auto Mecca
Bucurie în Mișcare Ploiești
by Bucurie în mişcare
Cupa Metigla - editia a III-a
by Asoc."Un strop de fericire"
U4 Quartet-Jazz Live@Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiesti
by Ploiesti Jazz Festival
Karaokeshow By Kj Jo@Europa Club
by Hanganu Ioana
Ploiești: Conferința publică "Psihologia autocunoașterii"
by VOPUS România
Îndrăgostiţi fără noroc - 11 mai Ploiești
by ARTA Scenei
Lansare "Hanul lui Manuc" de Simona Antonescu
by Librăria Humanitas Ploiești
Cursuri dans Salsa-Bachata pt incepatori din 9 Mai in West Mall
by Salsa Passion Dance School
Ploiești: Conferință publică "Budismul, doctrina trezirii"
by VOPUS România
Grupa Noua in Ploiesti - Cursuri de dans pentru incepatori
by Elegante Dance Academy
Fallen Earth 18 - Better Times
by Airsoft Ploiesti
Curs de pregătire și inițiere montană 2017
by Escamonde Ploiești
Karaokeshow By Kj Jo@Europa Club
by Hanganu Ioana
Curs Coafor/Hair-styling in Ploiesti
by Salon Beauty Center Ploiesti
Karaokeshow By Kj Jo@Europa Club
by Hanganu Ioana
Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc!
by Casa de Cultura a Sindicatelor Ploi
Karaokeshow By Kj Jo@europa Club
by Hanganu Ioana
Invest in Romania, Ploiesti
by Consiliul National al Intreprinderi
Carbon - Concert Aniversar 20 Ani de Activitate - Ploiesti
by Carbon a.s. NarcoBranco
Donează o carte, schimbă un destin!
by Ploiesti - Capitala Tineretului
Karaokeshow By Kj Jo@Europa Club
by Hanganu Ioana
Karaokeshow By Kj Jo@Europa Club
by Hanganu Ioana
Curs formator - Ploiesti - autorizat ANC
by Drys Invest
InEDU merge la Festvalul International de Educatie! Hai cu noi!
by Initiativa in Educatie
Despre sex, cu parintii si copiii - Otilia Mantelers la Ploiesti
by Great Events Romania
Crosul Pădurii Copiilor 2017 - București și Ploiești
by Crosul Padurii Copiilor
Seara de inchinare ICF Worship Band
by Casa Tamplarului Cluj-Napoca
Ploiești: Conferință publică: "A patra coordonată"
by VOPUS România
Concert Aniversar
by Home of Strings
Workshop: Femeia, între familie şi carieră
by JCI Prahova
National Bachata Congres-Mamaia 26-29 Mai 2017-grup Ploiesti
by Salsa Passion Dance School
Curs formator - Ploiesti - autorizat ANC
by Drys
EduMap @Ploiesti
by IntegralEdu
Karaokeshow By Kj Jo@Europa Club
by Hanganu Ioana
Crosul Bucurie în Mișcare Ploiești 2017
by Asociatia Start Now
PETROLUL PLOIESTI - Avantul Maneciu
by Asociația Diaspora Galben Albastră
Salonul Auto Ploiesti
by Hyundai Ploiesti, Casa Auto Mecca
Bucurie în Mișcare Ploiești
by Bucurie în mişcare
Cupa Metigla - editia a III-a
by Asoc."Un strop de fericire"
U4 Quartet-Jazz Live@Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploiesti
by Ploiesti Jazz Festival
Karaokeshow By Kj Jo@Europa Club
by Hanganu Ioana

Contact Us

Despre

Despre

Acest site îți arată care sunt evenimentele programate în orașul tău în următoarele zile.

Probleme?

Dacă găsești o eroare, sau vrei să ne sugerezi o îmbunătățire, contactează-ne! Lucrăm pentru a aduce acest site cât mai aproape de ceea ce îți dorești.

Îţi place?

Ne dorim să știm dacă acest site funcționează așa cum dorești pentru orașul tău. Anunță-ne dacă am putea adăuga ceva pentru tine.

Cine a făcut acest site?

EventDroid este produs de Mapedy.